Lumina

Lumina. Aceasta te învăluie ca prin farmec și te modelează în fața celorlalți...tu ești văzut prin caleidoscopul luminii de către alții.. şi dacă acesta este murdar.. şi lumina ce te va pătrunde va fi la fel.. sufletul va deveni în cele din urmă prea întunecat pentru a fi descoperit.. şi aşa vei ajunge singur... singur într-o lume în care ai nevoie de oameni.. şi mai ales.. de tine.

Lumina. Ea descoperă tot. Datorită ei totul iese la iveală.. mai devreme sau mai târziu.. totul devine aproape ireal.. şi te înghite încetul cu încetul. Ca şi o epavă se tot reîntoarce la tine.. în gânduri sau prin amintiri. Te dezgoleşte până ce devii un copil abia scos din pântece... speriat şi gol. Gol de toate şi de nimic...

Urăşti acest sentiment.. ajungi să urăşti tot.. uiți să trăieşti.. o faci pentru alții; uiți ce înseamnă artă.. ce înseamnă durere, suferință, extaz. Trăieşti doar de dragul de a îți simții venele îmbibate cu sânge.. iar inima pompând această licoare ambroziacă. Ajungi o cochilie lipsită de vlagă.. ce sens are?!

Te minți! Spui că totul este bine.. pentru alții.. nimic din ceea ce faci nu mai este pentru tine. Speri ca în cele din urmă ceva să capete sens.. să poți adormi cu gândul că viața se divizează in jocul psihedelic al caleidoscopului.. acelaşi joc care te înebuneşte... şi adormi.