Carpe diem!

Cu un zâmbet
poţi cuceri universul
Cu un gând bun
 îţi fructifici sentimentele
Cu gesturi calde
 Urmãri şi fapte
Tot ce- i mai bun
Fã-ţi schimbarea acum,
 Creazã-ti propriile vise,
fãrã limite
Demonstreazã-ţi fericirea
Şi ţi se va schimba privirea
O şansã
daca dãruieşti,
vei trãi ca în poveşti.
Nu în cele din cărți
ci în cele din viață.
Viața bate întotdeauna
Ficțiunea
Nici nu e nevoie să evadezi
Că observi lângă tine
Un caz ce sare din limite
străbate varii ficțiuni
și se oprește
tocmai lângă
best-sell-urile cunoscute.
Ei, de ce stai acolo?
Nu-i vina ta!
Carpe diem!

Iubirea

Lumea tristă, supărată,

Şi mereu îngândurată

Mulţi lipsiţi de fericire

Sau doar, poate de iubire.

Fiindcă-i cea mai importantă

Chiar de suferi câteodată,

Poate fi  prea necăjit

Doar un om ce n-a iubit.

N-a simţit acei fiori,

Nici n-a fost cu capu-n nori,

Acei ochi strălucitori,

Ce te fac să îi adori.

Căci frumos e să iubeşti

Şi să vrei să preţuieşti,

O imagine color

Şi te vezi nemuritor.

Căţeluşa mea

Pe bolta cerului senină,

Se uită si iar suspină,

Cu ochii ei înlăcrimaţi,

De durere spintecaţi.

Un prieten bun avea

Şi cu el se tot juca.

O-ntrebare îşi punea:...

"Unde-i căţeluşa mea?"

"Am avut grijă de ea,

Şi nimic nu îi lipsea.

De ce oare a plecat

Şi cu gândul m-a lăsat?"

O viaţă frumoasă

Oare noi ştim să trăim?

Oare chiar ştim să iubim?

Multe întrebări mi-am pus,

Până am găsit răspuns.

Fluturaşii sunt frumoşi

Şi mereu sunt bucuroşi,

Sunt aşa de coloraţi,

Parcă nici nu sunt speriaţi.

Unii trăiesc doar o zi,

Zboară doar peste câmpii.

Ce-i frumos nu ţine mult

Şi o stiu de la-nceput.

Trăiesc clipele din plin,

Se bucură de-un cer senin,

Florile le îndrăgesc

Şi căldura o iubesc.

Dup-o viaţă minunată,

N-au regrete, supărări,

Aş vrea şi eu doar o dată,

Să zbor ca ei peste mări.

Să iubesc tot ce-i frumos,

De natură-nconjurată,

Într-un codru luminos,

Să nu fiu deloc stresată.

De la ei ar trebui

Să-nvăţăm cum să trăim,

Să ştim ce tre' să iubim

Permanent noi să zâmbim.

Timpul

Uitãm
sa mai fim ceea ce simţim
 si zidim fericirea in ambiţii copilãreşti
sfârşind sã fim victima faptelor noastre
.Ne ferim gândirea în zâmbete false
si priviri dezinteresate
 transferând iubirea in dezamagir,
eclipsãm magnetismul divin
 al frumuseţii interioare
de texte paradoxale,
de reprosuri nevinovate ..
Nu mai ştim sa fim
 ceea ce visam
 refuzând
 libertatea de exprimare .
Cãutam rãspunsuri
 amplificând întrebari .
Irosim secunde,minute,ore,ani
ca sã câştigãm
loc într o viatã completã.
Plecam de unde ne este bine
 trişând în propriul nostru joc.

Povestea anotimpurilor

Povestitorul:

Azi avem de povestit,

Povestea fără sfârşit.

Anotimpuri supărate,

Se cred foarte importante

Şi se ceartă între ele

Şi fac numai lucruri rele.

Iarna:

Sunt cel mai frumos anotimp,

Să-mi luaţi locul nu e chip.

Preferatul tuturor,

Sunt visul copiilor.

Primăvara:

Ba te-nşeli, cucoană Iarnă,

Eu aduc doar vreme bună,

Nu aşa ca dumitale,

Numai gheaţă şi răcoare.

Vara:

Nu ştiţi ce vorbiţi, vă spun,

Cu toţii ştim că-s cel mai bun,

Eu am soare zi de zi,

Dau vacanţă la copii.

Toamna:

Dacă eu nu aş mai fi

N-ar fi roade pe câmpii,

Pământul ar fi uscat,

Peste tot ar fi crăpat.

Iarna:

Dar la mine sunt colinde,

Toată lumea e cuminte,

Sărbătoarea preferată,

Chiar la uşă îi aşteaptă.

Apoi anul nou apare,

Cerul e plin de culoare.

Toţi copiii-s fericiţi,

Pe cer bombele fac plici.

Toată lumea îndrăgostită

Mă aşteaptă fericită,

Cumpără doar inimioare,

Se iubesc aşa de tare.

Primăvara:

Da, dar eu aduc culoare,

Păsărele călătoare

Şi natura reînvie,

Aşa plină de mândrie.

Toată lumea-i la plimbare,

Printre flori mirositoare,

Şi sunt foarte colorate,

De tristeţe abandonate.

Iar pe lac sunt nuferi mulţi

Şi sunt chiar aşa plăcuţi

Şi cu toţii stau pe mal

Văd broscuţele cum sar,

E ceva mai special.

Vara:

Dar la mine ai căldură

Şi vezi numai voie bună

Concedii pe săturate,

Doar familii vezi plecate.

Sunt cu toate-n depărtare,

Ori la munte, ori la mare,

Se distrează împreună,

E aşa o vreme bună.

Când frumoasa lună apare,

Se vede în depărtare,

Şi cu toţii o privesc

Şi la cer ei tot zâmbesc.

Toamna:

Când vin eu, începe şcoala,

Toţi copiii îşi cunosc doamna,

Cu toţi se-mprietenesc,

Toată ziua ei vorbesc.

Toate roadele se-adună,

Bătrânii fac treabă bună.

Şi-acum au pe săturate,

Aşa multe mere coapte.

Spiriduşii:

Vă rugăm să încetaţi,

Şi noi suntem 4 fraţi,

Şi nu ne certăm ca voi,

Vrem să vă purtaţi ca noi.

Toate sunteţi importante,

Şi sunteţi aşa galante..

Dacă una ar lipsi,

Nimic la fel nu ar fi,

Anul tot se va schimba

Şi iar va dispărea.

Vara:

Dar să stiţi că au dreptate,

Suntem aşa importante!

Primăvara:

Chiar aşa, dragi surioare

Suntem aşa speciale!

Ar trebui să fim unite

Şi am fi mai fericite!

Povestitorul:

Şi aşa a luat sfârşit

Fără să fi suferit,

Surorile s-au împăcat

Supărarea au uitat...

Visul magic

O fetiţă foarte tristă,
Stă la geam cu o batistă,
Cu o poză într-o mână,
Eu vă spun că nu-i minciună.
Mititica se uita,
Doar la bunicuţa sa,
Care stă foarte departe,
Un ocean ea tre' să-noate,
Ca s-ajungă pân' la ea
Doar să îi spună ceva.
Dar se-aude dintr-odată,
Soneria de la poartă.
Copila se uită atentă,
E o zână cu o baghetă,
Ce-i aduce o scrisoare
Şi o ciocolată mare,
Iar apoi zâna dispare.
Un mesaj de-ncurajare,
Era la ea in scrisoare.
De la bunicuţa sa,
Pe care ea o iubea.
"Mititica mea copilă,
Harnică precum albina,
Chiar de sunt acum departe,
Sufleteşte-ţi sunt aproape.
Mereu voi fi lângă tine,
Să te-nvăţ mereu la bine,
Iar de-ţi va fi dor de mine,
Uită-te pe cer copile.
Şi ne vom apropia,
Dorul se va-ndepărta,
Cu drag, bunicuţa ta".
Dup-aşa un vis frumos,
Are un chip luminos,
Se trezeşte fericită,
Înspre cer cu drag se uită.
Apoi scrie o scrisoare,
Pe care pune o floare,
O aşează lângă poartă,
Pentru zâna fermecată,
Să o ducă-n depărtare
La bunica iubitoare.

Poeme

Toamna

Stoluri mii de păsărele,

Zbor în zare, în depărtare

Lăsând tot în urma lor

Numai ploaie şi răcoare.

Şi natura s-a-ntristat

Când acestea au plecat,

A lor triluri visătoare

Vor lipsi aşa de tare.

Până şi frumosul soare

Nici curaj el nu mai are

Să mai iasă dintre nori

Dimineaţa, atunci in zori.

Nici podoaba aurie

Nu inspiră veselie

Şi copacii stau plângând

Cu crengile la pământ.

ADOLESCENŢA

Când începi să te prosteşti,

Şi din râs nu te opreşti,

La iubire te gândeşti

Şi la geam frumos zâmbeşti,

Profa se ia doar de tine,

La diriga nu e bine,

Când părinţii te mai ceartă

Tu nu eşti interesată,

Te vezi cea mai importantă

Deloc nu esti afectată.

Nici la teză nu mai scrii,

La terasă zi de zi,

Viaţa ta e doar cu soare,

Vrei plimbări fermecătoare.

Când apare acea schimbare,

Nu e doar o întâmplare,

Sunt frumoşii ani ai vieţii,

Sunt anii adolescenţei.

Doar atunci simţi că trăieşti,

Şi iţi place să zâmbeşti,

Fiindcă-i totul mai frumos,

Si în mod miraculos,

Toţi copiii se văd zmei,

Dar de fapt sunt şoricei.